Binele (ne) face bine

Ultimii ani ne-au demonstrat că tot ceea ce ținea de cultura planificării și programării poate fi
năruit cât ai spune COVID. Apoi, unii dintre noi mai mult, alții mai puțin, am început să
simțim ecourile conflictului armat desfășurat atât de aproape. Însă în tot acest nou haos, un
lucru a rămas ca o constantă peste vremuri și timp: puterea de a face bine.


Zilnic apar situații în care putem ajuta sau motiva pe cineva. Zi de zi suntem nevoiți să facem
alegeri conștiente și asumate cu privire la binele nostru și la cel al semenilor noștri, iar
cuvinte precum compasiunea, ajutorul, suportul sau susținerea au căpătat alte valențe în
contextul actual. Ultimii doi ani ne-au marcat în mod diferit pe fiecare dintre noi, însă anul
acesta, mai mult ca oricând, am devenit cu toții voluntari ai binelui. Fie că ai dat un like, un
share care să ajute și să conteze, fie că ai primit în casa un om fugit din calea morții ajunse pe
meleagurile ucrainene sau ai donat și ai împărtășit cu cei din jur faptele bune pentru a da
binele mai departe, toate acestea te-au transformat într-un voluntar al binelui.
Și chiar dacă adevărata faptă bună este cea pentru care nu așteptăm nimic în schimb, atunci
când alegem să o facem se întâmplă ceva în creierul nostru. Ce ne determină și de ce e bine să
fim buni? Ne-a explicat Matei Stănculescu, expert CIPRA (www.cipra.ro) și psiholog
specialist la clinica The Mind:


“Din motive de supraviețuire, pentru omul preistoric era mult mai important să rețină
culorile unui șarpe veninos decât culorile unui fluture. Iar acest reflex al memoriei selective
se traduce, astăzi, prin memorarea și accentuarea greșelilor și a lucrurilor negative pe care
le facem. Asta determină să fie nevoie, in medie, chiar de 3-5 elemente pozitive pentru a
contrabalansa un element negativ. La rândul ei, această bibliotecă creată în mintea noastră
va contribui la formarea imaginii de sine și, totodată, a încrederii în forțele proprii. Iar dacă
raportul nu este de cel puțin 3 la 1 pentru elementele pozitive, ne vom simți mici, inutili,
incapabili, fără merite sau fără valoare, motivația va scădea, iar rezultatele noastre vor fi
mediocre. Iată de ce, prin completarea acestei biblioteci cu cât mai multe plusuri, reușite sau
fapte bune ne facem nouă înșine cel mai mare bine. Pentru că, în subconștient, vom fortifia
imaginea de sine și ne vom considera oameni buni, capabili și valoroși, care au un sens în
viață și resurse pentru cât mai multe acțiuni. Antrenăm, astfel, mușchiul empatiei, nevoia de
sens și de actualizare și lovim la temelie eventuale creșteri exacerbate ale egoului, mai ales
dacă facem cât mai mult bine dezinteresat, cum ar fi prin voluntariat. Astfel de acțiuni fac ca
motivația și rezultatele noastre să cunoască noi culmi. Așadar, intrați în programe de
voluntariat, faceți cât mai mult bine și fiți conștienți de asta, iar viața voastră și a celor din
jur va cunoaște îmbunătățiri pe toate planurile.”


CASETĂ
146 DE ANI ÎN SLUJBA BINELUI


Anul acesta, Crucea Roșie Română aniversează 146 de ani de existență. De-a lungul
timpului, zeci de generații s-au reunit pentru a ajuta și pentru a oferi speranță și servicii vitale
în momentele cele mai dificile: epidemii, războaie, crize sau situații nedorite în care se află
categoriile defavorizate. Anul acesta, însă, putem spune că fiecare dintre noi a fost voluntar al
Crucii Roșii Române, a fost anul în care am învățat și mai multe semnificații ale cuvintelor:
împreună, oricând, oriunde. Pentru că binele este un limbaj universal și prin el am reușit să
demonstrăm că mărinimia nu cunoaște frontiere. Datorită voluntarilor din toată țara și a

donatorilor, ajutorul a ajuns mai ușor la oameni. Iar în 2022, campania UMANITATEA NU
ARE GRANIȚE a reușit să strângă peste 9.328.069 EUR și să ajute peste 250.000 de oameni.
Să facem bine, pentru că binele (ne) face bine!
Află cum poți fi și tu voluntar al binelui aici:


https://crucearosie.ro/voluntariat/cum-poti-deveni-voluntar/

Latest posts